Lumea în care trăim se schimbă încontinuu cu o viteză remarcabilă. Pentru a supraviețui, trebuie să ne adaptăm. Una dintre caracteristicile prezentului este că oamenii vorbesc din ce în ce mai multe limbi și, poate cel mai important, copiii le urmează exemplul. Începând cu vârste foarte fragede, aceștia învață să comunice nu doar în limba maternă.
Spre deosebire de copiii cu o dezvoltare normală, părinții copiilor cu tulburări de limbaj sunt sfătuiți de specialiști să le îndrepte atenția micuților către o singură limbă, chiar și atunci când aceștia au nevoie să învețe două pentru a comunica eficient în viața de zi cu zi.
Vestea bună este că încep să apară din ce în ce mai multe cercetări despre copii cu o varietate de dificultăți de limbaj, care sunt expuși mai multor limbi. Majoritatea dintre ele vizează copiii cu deficiență de limbaj specifică (Specific Language Impairment), care au dificultăți de limbaj, dar nu au alte probleme de dezvoltare (funcțiile motorii, cognitive sau sociale funcționează în parametri normali). Unele studii abordează și copiii bilingvi cu sindromul Down sau cei care suferă de autism, dar acelea sunt cazuri mai speciale, care merită o discuție separată. În urma acestor cercetări s-au stabilit două tipuri de copii bilingvi:
– Bilingvi simultani: copii care învață două limbi înainte de a împlini vârsta de 3 ani;
– Bilingvi secvențiali: copii care învață o a doua limbă după ce prima este deja bine stăpânită (în general acest lucru are loc după vârsta de 3 ani);
O altă caracteristică regăsită în studii este influența tipului de limbaj la care este expus copilul, și anume:
– Limba majoritară: se referă la limba vorbită de majoritatea oamenilor din regiunea în care trăiește micuțul;
– Limba minoritară: se referă la o limbă străină vorbită de o minoritate a populației;
Bilingvismul și tulburările de vorbire
Studiile îi compară pe copiii bilingvi sau monolingvi (monolingv = persoană care vorbește doar o limbă) cu dificultăți de limbaj cu cei în aceeași situație, dar cu o dezvoltare normală. Astfel, s-a ajuns la concluzia că micuții bilingvi simultani cu dificultăți de vorbire fac același tip de greșeli precum cei monolingvi cu dificultăți de vorbire. De exemplu, majoritatea copiilor greșesc la diferențierea timpurilor prezent și trecut.
Câteva lucruri de ținut minte:
– Cercetările arată că micuții bilingvi încep să vorbească în același timp ca cei monolingvi. Unii încep mai devreme decât ne-am aștepta și alții mult mai târziu, indiferent de numărul de limbi vorbite în casă.
– Copiii bilingvi pot avea aceleași dificultăți de vorbire ca cei monolingvi. Chiar dacă un copil este bilingv, nu înseamnă că nu poate avea dificultăți de vorbire.
– Copiii care trăiesc într-o casă în care se vorbesc două limbi nu au nevoie să fie învățați o limbă pentru a se asigura că o vorbesc corect. Învățatul unei limbi este un proces complex prin care copilul trece pas cu pas, bazat pe cât de des o aude vorbind.
Mulți copii cu dificultăți de vorbire sunt crescuți în medii bilingve. În timp ce mulți oameni credeau în mod eronat că bilingvismul nu le face bine copiilor cu dificultăți de vorbire, cercetările arată că acești copii pot învăța două limbi. În plus, bilingvismul este asociat cu mai multe beneficii, precum rezultate educaționale mai bune, îmbunătățirea utilizării sociale a limbii și o flexibilitate cognitivă mai mare, reprezentare simbolică și alte forme de control.