Discalculia – o dizabilitate uitată

în ultimii ani în România a crescut interesul pentru înţelegerea rezultatelor scăzute pe care elevii români le obţin la teste internaţionale de tipul TIMSS ¹. Când sunt anunţate în mass-media rezultatele catastrofale la examenele naţionale pentru clasa a VIII-a sau Bacalaureat, majoritatea elevilor se plâng de greutatea subiectelor la matematică şi majoritatea profesorilor evidenţiază lipsa de cunoştinţe a elevilor pe care i-au păstorit pentru o anumită perioadă de timp în înţelegerea şi învăţarea matematicii. De multe ori auzim cifre imposibile declarate de diverşi reporteri de televiziune care cu nonşalanţă decretează că suma de 1 milion de lei reprezintă o investiţie serioasă în construirea şoselelor, spre exemplu. Şi totuşi în fiecare an elevii români obţin rezultate remarcabile la olimpiadele internaţionale de matematică dar şi la fizică sau chimie unde matematica reprezintă un instrument de lucru absolut necesar. Ce se întâmplă de fapt? Este şcoala din România într-o totală degringoladă? Cum e posibil ca într-un sistem educaţional care a suferit transformări esenţiale după 1990, care a fost reformat şi legiferat în concordanţă cu cerinţele la nivel internaţional să fie locul în care sălăşluiesc atât Prinţul cât şi Cerşetorul? Care este nivelul real al cunoştinţelor la matematică al elevilor din România? Nu se pun oare prea uşor etichete de „loaze”, „leneşi”, „neinteresaţi” pentru acei elevi care nu reuşesc să treacă pragul de promovabilitate la matematică? Cât de mult sau de puţin se cunoaşte termenul de discalculie şi când şi unde se foloseşte? Cum este evaluată această dificultate reală cu care se confruntă elevii din România?

Pentru a răspunde acestor întrebări trebuie să vedem mai întâi cât de cunoscută şi studiată este discalculia la nivel internaţional. Discalculia este termenul folosit pentru acele dificultăţi cu care se confruntă copiii sau adulţii atunci când este vorba despre cunoştinţele de bază privind numerele şi utilizarea lor în calculele de zi cu zi. Alături de dislexie, de dispraxie intră în categoria dizabilităţilor/tulburarilor de învăţare. Dar spre deosebire de dislexie care defineşte dificultăţile pe care le întâmpină oamenii în citit, discalculia a fost şi este prea puţin studiată. Astfel, Karin Landerl, de la Universitatea din Graz, analizând la nivelul anului 2014 câte studii publicate despre dizabilitatea de învăţare a matematicii există comparativ cu cele dedicate dizabilităţii de învăţare a cititului ajunge la următoarea concluzie privin raportul dislexie – discalculie²: 24 la 1 în favoarea dislexiei ceea ce explică într-o anumită privinţă de ce în ţara noastră sunt numărate pe degete studiile dedicate acestei „tulburări uitate” după cum o numeşte autoarea menţionată. Şi totuşi efectele existenţei acestei importante dizabilităţi/tulburări se văd la tot pasul la fel de pregnant ca şi cele ale lipsei abilităţii de citit sau scris. Pentru a diferenţia dificultatea reală de învăţare a matematicii de lipsa interesului pentru această materie de studiu dar şi de dizabilitatea intelectuală este necesar să existe instrumente psihologice şi pedagogice cu ajutorul cărora să poată fi depistată timpuriu, scopul fiind intervenţia şi micşorarea neajunsurilor pe care discalculia nedectată le poate produce pe termen lung în incluziunea socială a oricărei persoane. Procesul de depistare este unul complex pentru că se poate considera că un copil prezintă deficit în înţelegerea numerelor şi calculului numai dacă dificultăţile cu care se confruntă sunt de lungă durată (mai mult de 6 luni, conform DSM V) şi dacă nu sunt consecutive unei dizabilităţi intelectuale. în Marea Britanie, spre exemplu, există o procedură revizuită în 2012, elaborată de un grup care se ocupă de dizabilităţile de învăţare, “SpLD Working Group 2005/DfES Guidelines” (paragraful III.3.) care indică cinci trepte de urmat în evaluare, prima dintre ele fiind cea de screening. Prevalenţa discalculiei estimată la aproximativ 6%, problemele pe care le ridică neînţelegerea matematicii şi reducerea posibilităţii de angajare a numeroşi tineri în locuri de muncă care necesită cunoştinţe despre numere au făcut ca în alte ţări să se realizeze strategii la nivel guvernamental pentru găsirea celor mai bune modalităţi de detectare şi intervenţie în cazul discalculiei. Instrumentele de screening create, folosite în scop de cercetare dar şi de către psihologii educaţionali cu scopul evaluării elevilor din ciclul primar sau gimnazial, cum este cazul Marii Britanii, sunt încă prea puţine şi, ca orice test, nu pot fi utilizate universal, fără adaptare şi standardizare pe o anumită populaţie. Dar cum „etichetarea” unui copil cu o dizabilitate de învăţare contravine „principiului optimismului” care interzice orice lucru făcut de mântuială în educaţie cât şi erorile educative³(paragraful III.2.), este absolut necesară evaluarea timpurie a elevului, cu instrumente psihopedagogice bazate pe cele mai noi cunoştinţe privind cauzele şi manifestările unei dificultăţi/dizabilităţi/tulburări. Evaluarea complexă a dificultăţii trebuie să conţină teste de orientare neuropsihologică dar şi teste curriculare (Kaufmann & von Aster, 2012)⁴, adaptate fiecărei ţări.

în România discalculia este tratată de cele mai multe ori împreună cu dislexia. Dacă pentru dificultăţile cu scrisul şi cititul a existat preocupare pentru găsirea unor modalităţi de evaluare a lor, chiar dacă nu transformată într-un pachet de instrumente standardizate pe populaţia românească care să fie folosite unitar la nivel naţional, în ceea ce priveşte discalculia s-au făcut doar timide încercări de iniţiere a unui proces de cercetare şi realizare a unor instrumente corespunzătoare de evaluare. Nici în ceea ce priveşte cunoşterea teoretică a discalculiei nu s-au realizat prea multe studii considerându-se probabil că şi fără cunoaşterea calculului se poate trăi existând calculatoare până şi la telefonul mobil. Din păcate ceea ce astăzi este tratat cu uşurinţă, mâine se poate transforma într-o armă împotriva ta. Cu cât lăsăm să se prolifereze mai mult necunoaşterea cât şi tratarea nediferenţiată a nivelului cunoştinţelor de matematică, amestecând dizabilitatea de învăţare a matematicii cu alte dizabilităţi dar şi cu lenea sau lipsa motivaţiei pentru învăţarea matematicii, cu atât vom întâlni tot mai mulţi indivizi care vor spune că distanţa de la Pământ la Lună este de un metru sau că timpul se măsoară în litri. Celebrul fizician Einstein care nu a avut cea mai bună relaţie cu matematica (dar nu a fost discalculic cum este cazul lui Edison sau Darwin, cf. Landerl) a spus cu mult umor: „Nu te îngrijora de dificultăţile tale la matematică, te asigur că ale mele sunt mai mari”; „Nu tot ceea ce poate fi numărat contează şi nu tot ceea ce contează poate fi numărat. Jocul este cel mai elevat tip de cercetare.”

¹TIMSS acronimul de la Trends in International Mathematics and Science Study evaluează achiziţiile la matematică ale elevilor din clasele a IV-a si a VIII-a. România participă din 1995, ocupând printre ultimele locuri (accesat la https://www.fundatiadinupatriciu.ro/ro/media_room/stiri/365/De_ce_obtin_elevii_romani_rezultate_submediocre_la_testele_internationale? in 10.09.2014

² Landerl, K. (2014). Dyscalculia-the neglected learning disorder (accesat la http://www.dyslexiforeningen.se/egnafiler/Karin-Landerl.ppt)

³Negreţ-Dobridor, I. (coord.gen.). (2014). Tratat de Pedagogie Universală. Vol. I. Fundamenta Paidagogiae. Partea I. Fundamentele Diacronice. Bucureşti: Academia Română, p.372

⁴Kaufmann, L., & von Aster, M. (2012). The diagnosis and management of dyscalculia. Deutsches Ärzteblatt International, 109(45), 767